Confidenţialitate


Diferența de salarii dintre femei și bărbați, în România – cea mai mică din UE


Diferența de salarii dintre femei și bărbați, în România – cea mai mică din UE

România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai mici diferențe în ceea ce privește salariile primite de femei și bărbați, potrivit unei statistici Eurostat.

Pe de altă parte, raportul la funcții de management este de 1 la 3, în favoarea bărbaților.

Domnii câștigă, în medie, în Uniunea Europeană cu 16 la sută mai mult ca doamnele. Diferența cea mai mică în blocul comunitar, între veniturile femeilor și bărbaților se înregistrează în România – arată datele Eurostat.

La popul opus se află țări precum Estonia, Cehia, Germania, Marea Britanie și Austria.

Înainte să ne bucurăm că suntem în vârful topului, să ne uităm și la detalii: diferenta mică de salarizare între genuri, în România, se explică prin faptul că femeile și bărbații deopotrivă câștigă cam la fel de puțin.

Tot potrivit Eurostat, din cele aproape 7,3 milioane de posturi de conducere din UE, doar 35% sunt ocupate de femei.

România stă mai bine decât media europeană, cu 40% femei care ocupă posturi de conducere.

Femeile aplică la vârste de peste 40 de ani pentru un post de management, iar raportul faţă de bărbaţi este de 1 la 3 sau 2 la 3 în favoarea acestora, conform unei analize realizate de un furnizor mondial de soluţii de forţă de muncă.

Totuși, atunci când aplică deobicei Cv-ul femeilor este mai ordonat și mai complet decât al competitorilor bărbați – mai spun specialiștii în resurse umane.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează