Confidenţialitate


Deșteptarea: Vânzările de mașini electrificate au crescut cu 30% față de anul trecut | VIDEO


Deșteptarea: Vânzările de mașini electrificate au crescut cu 30% față de anul trecut | VIDEO

Veste bună pentru producătorii și comercianții de mașini electrificate (electrice și plug-in hibrid). Vânzările la nivel mondial au crescut susținut în septembrie, cu 30% în plus față de aceeași lună a anului trecut, potrivit Reuters.

Rezultatul vine pe fondul unor vânzări record din China, unde au fost comercializate cu 48% mai multe mașini eletrificate decât în urmă cu un an.

În Europa, vânzările au crescut cu 4,2%, la 300 de mii de unități, datorită unui salt de 24% în Regatul Unit și creșterilor de pe piețele din Italia, Germania și Danemarca.

Creșterile de pe piața din SUA au fost lente.

Pe de altă parte, mari producători precum Toyota și BMW și-au reînnoit avertismentele privind planurile de trecere prea rapidă la o piață auto complet electrificată.

Astfel, șeful BMW a declarat marți, în cadrul unor remarci pregătite pentru Summitul Auto de la Paris, că planurile Uniunii Europene privind renunțarea la motoare cu combustie din 2035 „nu mai sunt realiste” și că subvențiile pentru vehiculele electrice sunt „nesustenabile”. Menținerea acestui plan ar crește dramatic dependența Europei de China și, în plus, vor „conduce la o scădere masivă a industriei în ansamblu” a mai spus șeful BMW.

Interesant că, din Japonia, vin declarații la fel de sceptice privind viitorul industriei auto electrice. Șeful institutului de cercetări al Toyota spune că, pentru reducerea emisiilor de carbon, industria ar face mai bine să ia în calcul modele hibrid, cu hidrogen sau bazate pe combustibili sintetici.

Acest manager de top al companiei Toyota invocă așa numita regulă 1/6/90 din industria auto a mașinilor electrice: „Un vehicul electric cu baterie folosește aproximativ aceeași cantitate de materiale pentru baterii ca șase vehicule electrice hibride plug-in sau 90 de vehicule complet hibride.

Ideea cheie aici este că, deși în mod individual cele șase Plug in hibrid-uri nu reduc emisiile de CO2 la fel de mult ca un model complet electric, deoarece putem face șase dintre ele folosind aceeași cantitate de materiale pentru baterii, ele pot reduce CO2 de cinci ori mai mult”.

Tot managerul Toyota a minimalizat ideea transportului d emărfuri cu propulsie electrică, deoarece, spune el, se transportă mai multe tone de baterii, ceea ce scade sarcina utilă. Se adaugă timpii de încărcare și costurile echipamentelor de încărcare.

Toyota, de altfel, e una dintre cele mai încăpățânate companii când vine vorva de electrice, compania mizând de ani de zile pe hibride și desfășurând cercetări serioase în prijvința propulsiei cu hidrogen.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…