Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Un oraș din Noua Zeelandă și-a concediat vrăjitorul oficial

Primăria din Christchurch, un oraș din Noua Zeelandă, l-a concediat pe vrăjitorul oficial, pe motiv că vrea ca localitatea să se modernizeze. În vârstă de 88 de ani, acesta încasa aproape 11.000 de dolari americani pe an.

„Niște birocrați care nu au nicio imaginație”, a comentat vrăjitorul decizia consilierilor locali. 

Printre altele, Vrăjitorul invoca ploaia în perioadele de secetă, dar principala lui menire era, de fapt, să fie o atracție a orașului.

Considerat o operă umană vie, în 2009 primise chiar medalia Serviciilor Coroanei.

Născut în Marea Britanie, Ian Brackenbury Channell s-a stabilit în Noua Zeelandă în anii ’70, unde a devenit cunoscut ca „Vrăjitorul”.  

În 1982, Asociația Directorilor Galeriilor de Artă din Noua Zeelandă a declarat că Ian Brackenbury Channell a devenit o operă de artă vie, scrie The Guardian.  

Acum, Consiliul Local i-a trimis o scrisoare în care i-a mulțumit pentru serviciile aduse orașului în ultimele decenii și l-a informat despre încetarea contractului.  A fost o decizie dificilă, dar Vrăjitorul va fi pentru totdeauna o parte din istoria orașului, a declarat un purtător de cuvânt.

Orașul se lansează într-o nouă campanie de promovare turistică. În conceptul care-i stă la bază – bazat pe ideea de modernitate – nu și-ar mai găsi loc rolul un vrăjitor.  

Sursa foto: Facebook

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.