Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Știri bune în vremuri rele | VINERI, 24 aprilie


DEȘTEPTAREA: Știri bune în vremuri rele | VINERI, 24 aprilie

În vremuri ca acestea, e îmbucurător să vedem câtă lume vrea să dea o mână de ajutor celor care luptă cu pandemia de coronavirus ori persoanelor vulnerabile.

Elevii a două colegii din Piatra-Neamţ au făcut peste 300 de viziere pentru cadrele medicale aflate în prima linie de luptă împotriva coronavirusului.

Este vorba de elevii de la Colegiul Naţional de Informatică şi de Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş”. Ei au făcut vizierele cu ajutorul unor imprimante 3D.

Echipamentele de protecţie realizate de elevi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Grupul de firme ICCO din Brașov a donat 1.000 de combinezoane de lucru Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, 300 de combinezoane de lucru Spitalului General CF Brașov, 100 de combinezoane de lucru Spitalului Clinic de Copii Brașov.

De asemenea, ICCO va sponsoriza Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov cu 115 mii de lei.

Organizatia Habitat for Humanity a lansat campania Salvăm Salvatorii, prin care vrea să ridice un nou centru operațional pentru Serviciul de Ambulanță din Moinești, în județul Bacău.

Nou centru, pentru care e nevoie de 150 de mii de euro, va oferi personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești un spațiu sigur unde pentru odihnă și unde sănătatea nu le va fi pusă în pericol.

Acum, personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Moinești lucrează în două clădiri foarte vechi, aflate într-o stare avansată de degradare, în care nu există un grup sanitar dotat cu utilități de bază, și nici rețea de canalizare.

În fine, Orange se alătură inițiativei Auchan și Leroy Merlin, care amenajează lângă București un centru pentru trierea, cazarea și tratare preliminară a bolnavilor infectați cu coronavirus.

Orange a instalat mai multe puncte de acces gratuit la internet prin rețele wireless, precum și o legătură securizată la internet. De asemenea, în centrul de triere există acum telefoane fixe și fax.

Viitorul centru de spitalizare construit de Auchan împreună cu Leroy Merlin va avea 350 de paturi. Când va fi amenajat și echipat va fi predat Ministerului Sănătății.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…