Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Salarii majorate la Primăria Pitești, primarul spune că altfel îi pleacă angajații


DEȘTEPTAREA: Salarii majorate la Primăria Pitești, primarul spune că altfel îi pleacă angajații

Consiliul Local Pitești a votat majorarea salariilor din Primăria Piteşti, la inițiativa primarului Cristian Gentea (PSD). El spune că era nevoie de această creștere pentru a aduce salariile la același nivel cu cel din primăriile de același rang. 

„Nu s-a făcut altceva decât să se corecteze diferenţele faţă de alte primării de acelaşi rang cu noi. A contat foarte mult şi faptul că am observat că pleacă angajaţii”, a spus Cristian Gentea.  

Majorările se aplică de la 1 iulie şi încep de la 5%, dar ajung şi la 13-20% în unele cazuri. Salariul unui şef de birou din Primăria Piteşti, spre exemplu, creşte de la 8.160 lei brut la 9.140 lei. Un şef serviciu are, în loc de 8.400 lei, 9.410 lei brut etc, iar arhitectul şef ajunge de la un salariu de 9.720 lei brut la 11.180 lei brut, scrie Adevărul.

Creșterea salariilor a fost votată după ce o parte dintre consilierii liberali din CL Piteşti au trecut de partea celor de la PSD. 

Restul consilierilor de PNL şi toţi consilierii USR-PLUS s-au abţinut de la vot,  

Inițiativa primarului a fost criticată și de doi dintre foştii candidaţi la funcţia de primar al Piteştiului. 

“Mă aşteptam ca la preluarea mandatului, nou primar să evalueze, printr-o formă de auditare, activitatea din Primărie şi să redimensioneze personalul la nevoile reale ale instituţiei. N-aş fi avut nimic împotriva unor majorări salariale. În general, sunt pentru creşterea salarială, numai că nu poţi să creşti salariile fără să le acordezi cu ceea ce fac salariaţii pentru banii mulţi pe care-i iau. O creştere salarială fără a acorda această creştere cu productivitatea, cu eficientizarea serviciilor publice, nu este deloc binevenită.

Una peste alta, dat fiind că avem o toaletă de 400 de mii de euro, de ce n-am avea şi nişte salarii extrem de mari pentru nişte funcţionari despre care nu ştim exact ce fac”, a declarat, pentru Adevărul, avocatul Liviu Stancu, fost candidat la funcţia de primar al Piteştiului. 

„Două treimi din banii Primăriei se duc pe salarii. Angajaţii instituţiei au nevoie de concediu suplimentar pentru că desfăşoară <<activităţi în condiţii vătămătoare>>. Cât de vătămătoare poate fi o activitate în Primăria Piteşti? La privat, sunt angajaţi care lucrează pe călduri toride vara sau geruri cumplite iarna. Dacă în primărie condiţiile sunt grele, cum sunt pentru aceşti oameni? Mă îndoiesc că beneficiile care se acordă sunt pentru condiţii umilitoare, vătămătoare sau ce se mai invocă, ci pentru că suntem în perioada alegerilor interne în partid şi cei de la putere trebuie să-şi mulţumească oamenii din funcţiile publice”, spune avocatul Cătălin Gherzan, fost candidat la fotoliul de primar. 

Sursa foto: Facebook/Cristian Gentea

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.  

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…

Diana Buzoianu sesizează Parchetul General după nereguli la ABA Jiu: „Conducerea a aruncat pe fereastră bani care puteau…

Romgaz va cumpăra combinatul de îngrășăminte Azomureș. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția | AUDIO

București: A fost finalizată evaluarea blocului din Rahova afectat de explozia din 2025. Primăria începe lucrările de punere…

Uniunea Europeană și India pregătesc cel mai mare acord comercial realizat vreodată | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează