Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Numărul călătoriilor cu metroul a scăzut cu 50 la sută în pandemie

În București, traficul la metrou s-a înjumătățit față de perioada de dinaintea pandemiei. Conform datelor obținute de către Europa FM, în iunie 2019, pe cele 4 magistrale aflate atunci în exploatare au fost efectuate ceva mai mult de 14 milioane de călătorii.

În iunie 2021, pe cele 5 magistrale aflate în exploatare (pentru că între timp, a fost inaugurat și tronsonul din Drumul Taberei), Metrorex a contorizat mai puțin de 7 milioane de călătorii. Scăderea e semnificativ mai mică pe tronsonul din Drumul Taberei, dar și acolo garniturile de metrou circulă mai goale decât erau în prima lună de la inaugurare.

Ascultăm un reportaj de Victor Marin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

București, stația de metrou Valea Ialomiței. Unul dintre capetele Magistralei M5. E 8 și 10, cel puțin teoretic, oră de vârf. Pe peron sunt 8 oameni. Așadar, foarte puțini oameni par să folosească metroul, lucru pe care îl constatam și în toamna trecută, la o lună după ce a fost inaugurat metroul. Știm foarte bine, construcția a durat foarte mult și părea că e mare nevoie de acest metrou. Hai să vorbim cu oamenii.

– Cât de des mergi cu metroul? 

– Cam o dată pe lună. În rest mă duce mama, cu mașina. 

– Dar tu locuiești aici, în zonă? 

– Da. Aici, la Valea Ialomiței. 

– Și când mergi cu metroul, tot așa gol e? 

– Da, cam așa e. E cam gol. Oamenii preferă să meargă cu mașina. E mai comod.

–   Cât de des mergeți cu metroul? 

– Zilnic. Păcat că vine atât de rar. La 18-20 de minute, dar tot e bine că e. 

– De ce credeți că sunt așa puțini călători pe această magistrală? 

– Mulți dintre locuitorii cartierului sunt pensionari și nu trebuie să ajungă la muncă. Nu au de ce să ia metroul. 

– Au și gratuitate pe STB. 

– Da, probabil. 

–  În septembrie a fost inaugurată Magistrala 5. De câte ori ați folosit-o de atunci? 

– De maxim 3 ori. Sigur. 

– Nu locuiți în zonă? 

– Nu. A trebuit să ajung aici să fac niște analize. 

– Dar când ați venit înainte, erau la fel de puțini oameni? Și acum, peronul e aproape gol. 

– Habar nu am. Poate nu s-a obișnuit lumea. 

În octombrie 2020, prima lună după inaugurare, Metrorex a înregistrat ceva mai mult de 270 de mii de călătorii pe acest tronson. Doar Drumul Taberei, cartier în care se află cele mai multe stații ale magistralei, are peste 300 de mii de locuitori. În mod cert, și pandemia a influențat numărul de călătorii. Dar nici în octombrie anul trecut, și nici luna trecută nu erau în vigoare cine știe ce restricții. Ca idee, în iunie, pe Magistrala 5 au fost contorizate puțin peste 260 de mii de călătorii. Așadar, mai puține decât la inaugurare. Motive sunt destule și nu au neapărat legătură cu Pandemia, crede Ionuț Ciurea, de la Pro Infrastructura.

Reporter: – Sunt intervale de timp chiar și de până la 20 de minute la cele două capete, după ce se bifurcă… 

Ionuț Ciurea: – Absolut! Eh, gândiți-vă că nu puteți să riscați să îl pierdeți și să așteptați 20 de minute. Trebuie să ajungeți la muncă, sau aveți copilul acasă. Și dacă la suprafață trebuie să mai mergeți un pic până la serviciu, sau mai trebuie să luați un autobuz, ceva, și întârzie și acela (e suficient să ți se întâmplă o singură dată pe săptămână), te urci frumos în mașină. Pentru că în mașină știi cât faci. Mai e și pandemia… E clar. Sunt puțini cei care lasă mașina acasă pentru a schimba de cel puțin două ori metroul. În continuare, M5-ul este inaccesibil din punct de vedere al conexiunilor. 

Reporter: – Ce spuneți dumneavoastră este că dacă locuiești în Drumul Taberei și nu ai treabă tot în Drumul Taberei, trebuie să schimbi cel puțin o dată. 

Ionuț Ciurea: – Da.

Paradoxal, Magistrala 5 nu a pierdut foarte mulți călători din cauza pandemiei. Bine, nici nu ar fi avut ce să piardă, pentru că au fost foarte puțini încă de la început. În schimb, pe celelalte magistrale, traficul s-a înjumătățit.

Conform datelor primite de la Metrorex, în iunie 2019, pe cele 4 magistrale aflate atunci în exploatare, au fost înregistrate ceva mai mult de 14 milioane de călătorii. În iunie 2021, pe cele 5 magistrale aflate în exploatare (cu tot cu cea nouă, din Drumul Taberei), compania a contorizat mai puțin de 7 milioane de călătorii.

Sigur. și pierderile vor fi pe măsură, de ordinul sutelor de milioane de lei. Pierderi pe care le vor acoperi nu doar bucureștenii din taxele lor, ci și brașovenii sau constănțenii. De fapt, locuitorii întregii țări, pentru că Metrorex nu ține de Primăria Capitalei. Compania se află în subordinea Ministerului Transportului, de la care primește subvenții importante.