Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: În Timișoara a fost interzisă oficial hrănirea porumbeilor pe domeniul public


DEȘTEPTAREA: În Timișoara a fost interzisă oficial hrănirea porumbeilor pe domeniul public

La Timișoara a fost interzisă, oficial, hrănirea păsărilor pe domeniul public. Cine nu respectă hotărârea de Consiliu Local poate fi amendat cu 200 de lei. Consilierii locali au mai decis că pisicile sau câinii au voie în mijloacele de transport în comun.

Unii dintre consilieri au avut, însă, ceva obiecții. Consilierul local PNL Daniela Mariş a propus ca hrănirea porumbeilor să fie în continuare permisă: 

„Sunt un simbol al nostru până la urmă. Copiii sunt obişnuiţi să meargă în centru să hrănească porumbeii. Va fi foarte greu să dezobişnuim acest lucru. Sunt de acord că sunt în număr foarte mare şi fac pagube clădirilor, dar cred că nu este o soluţie să îi înfometăm. Riscăm să devină violenţi pentru că ei  îşi vor căuta hrana. Riscăm chiar să stăm la terasă şi să ne ia mâncarea din faţă sau copiilor să le smulgă din mână un corn, de exemplu. Nu putem fi atât de radicali”, a spus Daniela Mariş.

În schimb, consilierul USR PLUS, Rodica Militaru, iniţiator al proiectului a declarat că în cadrul dezbaterii publice pe tema porumbeilor, cei mai mulţi dintre cetăţeni au fost de acord cu interzicerea hrănirii, scrie Adevărul

Hotărârea Consiliului Local de marţi prevede că în primă fază va fi demarată o campanie de informare referitoare la interdicţii, iar ulterior vor fi aplicate avertismente şi doar în ultimă instanţă amenzi cuprinse între 100 şi 200 de lei.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează