Confidenţialitate


Deșteptarea: A vrut ca Poliția să-i schimbe permisul fals cu unul real, dar a primit un an de închisoare | VIDEO


Deșteptarea: A vrut ca Poliția să-i schimbe permisul fals cu unul real, dar a primit un an de închisoare | VIDEO

Un bărbat din județul Iași s-a prezentat la poliție pentru a schimba un permis de conducere fals, pe care îl primise prin curier din Polonia, și a ajuns să fie condamnat la un an și o lună de închisoare cu suspendare. Potrivit Ziarului de Iași, acesta și-a recunoscut fapta în fața instanței, ceea ce i-a redus considerabil pedeapsa.

Locuitorul satului Verșeni căutase, în urmă cu trei ani, metode rapide de a obține un permis auto fără a frecventa o școală de șoferi și fără a susține examenul. Navigând pe internet, a găsit o persoană dispusă să-i furnizeze documentul contra sumei de 600 de euro. I s-a cerut doar să trimită o fotografie și informațiile personale, fiind asigurat că permisul polonez va avea toate elementele de siguranță necesare, astfel încât să pară autentic și să poată fi schimbat ulterior cu unul românesc, după șase luni.

Încrezător în promisiunile escrocilor, bărbatul s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor pentru a cere preschimbarea documentului. Polițiștii au detectat imediat că permisul era fals și au demarat cercetările.

În timpul procesului, inculpatul și-a recunoscut vina, ceea ce i-a adus o reducere a pedepsei. În loc să fie condamnat la trei ani pentru fiecare dintre acuzații – uz de fals și instigare la fals material în înscrisuri oficiale – bărbatul a primit câte doi ani pentru fiecare faptă. Magistrații au decis să contopească pedepsele, ținând cont că acesta nu avea antecedente penale și era angajat ca vulcanizator. Astfel, condamnarea finală de un an și o lună de închisoare a fost suspendată, iar bărbatul va fi supravegheat timp de doi ani.

Matinalii Adi Luca și Luca Pastia au discutat despre acest subiect în Deșteptarea:

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Dacia își oprește producția două zile, pe fondul scăderii comenzilor. Angajații sunt încurajați să plece voluntar | AUDIO

Germania, solidară cu România și Bulgaria după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Cum ar putea arăta cabinetul Niculescu. Adrian Zăbavă: „Un guvern combinat între miniștri politici și persoane tehnocrate”; „e…

Percheziții în București la suspecți care ar fi înșelat vârstnici | AUDIO

Iași: Mii de pelerini au ajuns în oraș pentru hramul Sfintei Parascheva. 1.500 de voluntari îi vor sprijini…

PNL și USR sesizează CCR privind numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune. Dimitriu: PSD și AUR…

Novak Djokovic a câștigat al 102-lea titlu din carieră, după abandonul lui Alex de Minaur la Beijing

Prahova: O tânără de 17 ani ar fi fost violată în grup într-o clădire abandonată. Cinci tineri sunt…

Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și apoi ar fi aruncat-o în râul Olt, adus în țară.…

Sorin Grindeanu: Vrem să avem discuții aplicate cu premierul desemnat, Luca Niculescu, să vedem cum gândește gestionarea țării.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează