Confidenţialitate


Desfiinţarea SIIJ, în dezbaterea comisiei juridice a Camerei Deputaților


Desfiinţarea SIIJ, în dezbaterea comisiei juridice a Camerei Deputaților

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează se întrunește, joi, pentru a dezbate şi întocmi raport la proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

La dezbateri, programate începând cu ora 10.00, sunt invitaţi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi procurorul general, Gabriela Scutea.

“Am fost sesizaţi de Biroul permanent cu proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Am stabilit ora 10,00 pentru mâine, dar va trebui să vorbesc din nou cu toţi membrii comisiei pentru a putea invita reprezentanţi ai organizaţiilor, pe domnul ministru al Justiţiei, eventual, pe domnul procuror general. În cursul zilei de astăzi, vom trimite invitaţiile către toate aceste persoane. Până atunci vă rog să trimiteţi eventualele amendamente pe care le solicitaţi, urmând să le dezbatem în şedinţa de mâine, de la ora 10,00, şedinţă dedicată acestui proiect de lege, urmând ca votul să fie după dezbateri”, a declarat șefa comisiei, Laura Vicol.

Premierul Nicolae Ciucă a amintit, săptămâna aceasta, că desființarea SIIJ este “un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”.

FOTO: Inquam/ Octav Ganea


Ultimele stiri
Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan, așteptat să facă o nouă nominalizare în această…

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează