Confidenţialitate


Deputatul PSD Teleorman Adrian Simionescu, adus la DNA cu mandat


‘

Surse judiciare spun că deputatul PSD Adrian Simionescu şi omul de afaceri Marian Fişcuci au fost aduşi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către poliţişti, în baza unor mandate de aducere emise pe numele acestora.

‘

‘

Maşina cu care Adrian Simionescu şi Marian Fişcuci au fost aduşi a intrat în curtea DNA în jurul orei 11.45.

‘

Procurorii DNA au făcut, miercuri, 10 percheziţii în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, la firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie şi evaziune fiscală.

‘

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în această cauză se fac cercetări privind săvârşirea, în perioada 2012 – 2014, de infracțiuni asimilate celor de corupţie şi evaziune fiscală cu componentă transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de peste un milion de euro.

‘

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest caz ar fi implicat şi deputatul PSD Adrian Simionescu, precum şi omul de afaceri Marian Fişcuci.

‘

Simionescu ar fi în atenţia anchetatorilor pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, au precizat sursele judiciare.

‘


Ultimele stiri
Posibilă incursiune cu drone la Iași și Neamț, în județe din Moldova. | AUDIO

Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează