Confidenţialitate


Condamnat iniţial la închisoare cu suspendare, deputatul liberal Mihai Voicu a fost achitat


Condamnat iniţial la închisoare cu suspendare, deputatul liberal Mihai Voicu a fost achitat

Deputatul Mihai Voicu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia instanţei supreme este definitivă. Voicu fusese condamnat în primă instanţă, în 2019, pentru fapte de corupţie.

Magistraţii ICCJ au decis, cu majoritate de voturi, să îl achite definitiv pe deputatul PNL Mihai Alexandru Voicu, în dosarul în care acesta era acuzat de fapte de corupţie, mai precis de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Mihai Voicu nu este singurul achitat de completul de judecată al instanţei supreme.

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Constantin-Cosmin Enea sau Dan-Lucian-Ştefan Mogoş.

În iunie anul trecut, Mihai Voicu fusese condamnat de Înalta Curte la trei ani de închisoare cu suspendare, politicianul fiind acuzat de DNA că, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Dan-Lucian-Ştefan Mogoş (secretar general), şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.

La acel moment, premierul Ludovic Orban anunţa că Mihai Voicu nu va mai fi membru al PNL, fiind suspendat din această calitate. Acum, odată achitat definitiv, parlamentarul îşi poate redobândi statutul de membru al partidului liberal.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează