Confidenţialitate


Delia rămâne la radio şi TV cu “Da, mamă” – VIDEO


Delia rămâne la radio şi TV cu  “Da, mamă” – VIDEO

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi,piesa cântată de Delia, după ce a primit mai multe reclamaţii privind cuvintele conţinute de hitul “Da, mamă”.

În timpul discuţiilor, membrul CNA Valentin Jucan i-a întrebat pe colegii săi ce pot face, de exemplu, în cazul melodiei “Bun e vinul ghiurghiuliu”, a Mariei Tănase, având în vedere că, la rândul său, poate fi considerată că incită la consumul de alcool.

“Nu facem decât să atragem atenţia. Prefer să le lăsăm aşa”, a sconsiderat Monica Gubernat, alt membru CNA.

La rândul său, membrul CNA Gabriel Tufeanu a spus că membrii Consiliului ar trebui să transmită măcar o recomandare în acest caz, însă, în cele din urmă, Consiliul nu a luat nicio decizie.

Pe de altă parte, membrul CNA Radu Herjeu a spus că sunt difuzate în prezent melodii, în limba engleză, care ar putea pune mai multe probleme decât cele trei care au fost reclamate la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) .

În şedinţa de marţi, CNA a mai analizat şi piesele “Cum ne noi”, aparţinând tot Deliei, şi una cântată de Corina, Mira şi Skizzo Skillz – “Fete din Balcani”. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis că nu se impune nicio măsură în aceste cazuri, fapt pentru care cele trei piese pot fi difuzate în continuare la TV şi radio.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…