Confidenţialitate


Deficiențe grave găsite de Corpul de Control la Spitalul Universitar


Deficiențe grave găsite de Corpul de Control la Spitalul Universitar

Deficiențe grave la Spitalul Universitar de Urgență București. Corpul de Control al premierului a descoperit că fostul director nu a organizat concursuri pentru șefii de secție. Mai mult, unii aveau funcții de conducere și lucrau în privat. Și achiziția de măști, în perioada pandemiei, ridică probleme.

Concret, potrivit raportului, în perioada 2017-2020, fostul manager al Spitalului Universitar de Urgență București nu a organizat concursuri pentru toate posturile de șef de secție, așa cum prevede legea.

De asemenea, au fost constatate o serie de posibile stări de incompatibilitate și conflicte de interese, în care s-ar afla mai multe persoane din conducerea spitalului, manageri sau șefi de secții. Conflictele erau în special legate de deținerea unei funcții de conducere și prestarea unor activități în cadrul unei clinici private.

Nereguli au fost depistate şi în ce priveşte întocmirea bugetului spitalului, dar şi cu diferite achiziţii, la care organizarea licitaţiilor s-a făcut fără respectarea paşilor legali.

Sunt nereguli şi în ce priveşte cumpărarea, la începutul acestui an, de măști și materiale sanitare în contextul pandemiei. Printre altele, sumele cheltuite  nu se regăsesc în rapoartele bugetare.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează