Confidenţialitate


Decizie istorica – PE a ratificat Acordul de Asociere a Republicii Moldova la UE


Parlamentul European a ratificat astăzi acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Au fost 529 de voturi pentru și 96 împotrivă.

În discursurile lor, oficialii de la Bruxelles au spus că Uniunea Eruropeană este un partener de încredere pentru Republica Moldova, mai ales că țara se confruntă cu presiuni nejustificate din partea Federației Ruse.

Unii europarlamentari chiar au ținut să precizeze că acest acord nu este împotriva Rusiei, ci vine să sprijine Republica Moldova.

Cea mai importantă prevedere a acordului este crearea zonei de liber schimb și anularea tuturor taxelor vamale la import.

Astfel, produsele moldovenești vor ajunge pe piețele europene, iar cele din import vor fi mai ieftine.

Totodată, orice produs scos la vânzare în Republica Moldova va fi supus controalelor de calitate conform standardelor europene.

Decizia Parlamentului European a fost salutată de Iurie Leancă premierul de la Chișinău, care a precizat că este un moment istoric.

Acordul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost parafat la Vilnius, la sfârșitul anului trecut și până acum a fost ratificat de Parlamentele din 7 țări ale Uniunii Europene.

Este vorba de România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, Malta și Slovacia. Acordul intră în vigoare după ce este ratificat de toate parlamentele din cele 28 de state membre.

Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană nu este deloc pe placul Rusiei, care s-a opus de la bun început acestui pas.

De altfel, autoritățile ruse au impus embargo asupra fructelor și legumelor din Republica Moldova.

Explicația oficială a fost că acestea nu mai corespundeau standardelor de calitate.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează