Confidenţialitate


Decizia privind redeschiderea școlilor, așteptată marți


Decizia privind redeschiderea școlilor, așteptată marți

O decizie privind revenirea elevilor în unitățile de învățământ, începând cu semestrul al doilea, ar putea fi anunțată marți.

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis va fi luată hotărârea cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare după 8 februarie.

“Vom avea mâine [marți – n. red] toate informaţiile şi, pe baza acestor informaţii, vom lua decizia. (…) Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile’, a declarat Cîţu, care a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

De altfel, încă de la mijlocul lunii ianuarie, șeful statului anunţa că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.

Luni, ministrul Educaţiei a declarat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar.

Sorin Cîmpeanu a reiterat că îşi doreşte ca şcoala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea.

Ministrul a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

Ministerul Educaţiei a informat, luni seară, că la acest moment numărul angajaţilor din sistemul de învăţământ care şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare (inclusiv cei deja vaccinaţi până la data de 1 februarie) este de 193.573 de persoane (147.314 persoane din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 46.259 – personal din sistemul de învăţământ universitar).

Conform ME, numărul angajaţilor din sistemul de educaţie deja imunizaţi anti-COVID cel puţin cu prima doză este de 27.033, reprezentând 14% din angajaţii cu disponibilitate de vaccinare (17.357 din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 9.676 din sistemul de învăţământ universitar, inclusiv cadrele didactice din învăţământul superior medical).


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…