Confidenţialitate


De ziua lor, romii din Transilvania cer demisia primului ministru în limba romani: „Ja chere, Dăncilă”


De ziua lor, romii din Transilvania cer demisia primului ministru în limba romani: „Ja chere, Dăncilă”

Reprezentanții mai multor organizații ale romilor din Transilvania au cerut, luni, demisia Guvernului și a premierului în limba lor, romani, spunând „Ja chere, Dăncilă”, adică „Du-te acasă”, pentru că nu a elaborat o strategie pentru îmbunătățirea situației etniei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al organizațiilor romilor din Transilvania transmis, luni, presei, Guvernul României nu a făcut nimic pentru romi.

„Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, 8 aprilie, mai multe organizații de romi din Transilvania – Fundația Roma, Gypsy Media, Centrul creștin al romilor din Transilvania, Organizația etnică a romilor din România, Asociația romilor din Transilvania, Partidul Creștin al Romilor din Transilvania, transmit un mesaj Guvernului și premierului să demisioneze pe limba romani <>, adică <>. Reprezentanții romilor sunt nemulțumiți de faptul că Guvernul României nu a făcut nimic pentru romi și, mai mult decât atât, nu s-a elaborat o strategie pentru îmbunătățirea situației romilor”, se arată în documentul citat.

Aurel Pascu, reprezentantul romilor din Transilvania, a subliniat în comunicat că este firesc să se ceară demisia premierului, deoarece situația în care trăiesc romii din România e neschimbată, aceștia văzând că se poate și mai rău.

„Ne-am săturat de promisiuni și de rapoarte trimise instituțiilor europene potrivit cărora romii sunt integrați și ajutați, în condițiile în care realitatea este cu totul alta. Guvernul PSD – ALDE s-a folosit de romi pentru a fi votat cu implicarea unor așa ziși lideri romi, care nu și-au adus nici un aport bun asupra etniei țigănești. Vedem acum că se apropie alegerile europarlamentare și, din nou, romii vor fi o masă de manevră pentru a li se lua votul. Am ales această zi pentru a cere demisia Guvernului și a premierului Dăncilă deoarece este o zi de sărbătoare pentru romi și suntem mai bine auziți”, a spus Pascu.

Din 1971, pe 8 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Romilor. În România, însă, ea s-a sărbătorit mult mai târziu, după 1990.

Este o zi în care se dezbat problemele romilor şi se sărbătoreşte cultura acestora.

Sărăcia pare să fie de ani de zile principala problemă a romilor.

Un studiu recent arată că 80 % din romii din România sunt expuși riscului de sărăcie în comparație cu media UE de 17 %.

30 % trăiesc în gospodării în care nu există apă potabilă, iar 46 % nu au toaletă, duș sau baie în interior.

Un raport recent realizat de Agentia Nationala pentru Romi arată că 55% dintre femeile rome au avut prima sarcină când erau încă minore.

Şi nici discriminarea nu a dispărut. 41 % din romi consideră că au fost discriminați în ultimii 5 ani la căutarea unui loc de muncă, la locul de muncă, în privința locuinței, sănătății și a educației.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează