Confidenţialitate


De luni, cursuri online pentru majoritatea elevilor din Gorj. Sunt școli afectate de cutremure


De luni, cursuri online pentru majoritatea elevilor din Gorj. Sunt școli afectate de cutremure

Școala începe în Gorj în sistem online.

În cele mai multe unități școlare cursurile se efectuează departe de clădiri, doar în 22 dintre ele elevii revin în clase.

De ce ne explică Gabriela Mladin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ din Gorj au avut posibilitatea să voteze cum se vor desfășura cursurile în această săptămână, când s-a stabilit “Școala Altfel”.

Aproape toate au decis ca activitățile, din această perioadă, să se desfășoare în afara unităților de învățământ, iar cursurile să aibă loc în sistem online.Doar în 22 dintre școli, activitățile din școala altfel au loc în imobilele unităților școlare.

Conform primarilor din aceste localități, hotărârea a fost luată pentru că imobilele din zonă nu au fost afectate de cutremurele care au avut epicentrul la Gorj. Mai mult, susțin aceștia, în cazul altor seisme știu să gestioneze situația. Din cele peste 400 de imobile în care se desfășoară activitatea de învățământ, 29 prezintă probleme ca urmare a cutremurelor, unele dintre ele având afectată chiar rezistența clădirii.

Și studenții de la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu vor urma cursurile în sistem online în această săptămână.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează