Confidenţialitate


De ce nu este extrădat Sebastian Ghiță din Serbia ?


De ce nu este extrădat Sebastian Ghiță din Serbia ?

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, așteaptă informare oficială privind decizia Înaltei Curți din Serbia care a respins cerea de extrădare a fostului parlamentar, Sebastian Ghiță.

Curtea Supremă de la Belgrad a refuzat vineri să îl extrădeze pe omul de afaceri şi fost parlamentar român Sebastian Ghiţă, inculpat pentru mai multe acuzaţii de corupţie, spunând că a primit azil în Serbia, relatează agenţia Associated Press.

Curtea Supremă a precizat vineri că autorităţile sârbe i-au aprobat în iunie cererea de azil a lui Sebastian Ghiţă.

Conform comunicatului instanţei, lui Sebastian Ghiţă i-a fost acordat azil “de teama persecuţiei în ţara de origine din cauza opiniilor politice”.

“Până vineri la sfârşitul programului nu veniseră (motivările – n.r.). Voi vedea azi. Imediat ce vom vedea motivele, vi le comunicăm. Statutul pe care l-a primit are caracter provizoriu. În al doilea rând, şi eu sunt curios să vedem motivele, să vedem cine l-a trimis în judecată, să vedem probele care au fost administrate, probabil judecătorii sigur au luat în considerare chestiuni de procedură şi nu de fond şi sigur le examinăm”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a mai fost întrebat cum se explică faptul că o ţară din afara UE refuză să extrădeze o persoană dintr-o ţară UE.

“Să vedem ce anume au evocat judecătorii, să vedem dacă este o chestiune de procedură şi în ce constă. Până la urmă, că e stat membru sau ne-membru, trebuie respectate standardele de protecţie a drepturilor, a libertăţilor. Vedem, analizăm, tragem concluzii”, a declarat Toader.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La finele lunii aprilie, Tudorel Toader anunța că a trimis la Belgrad dosarul cu toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă.

Fostul deputat a fugit din ţară în decembrie 2016 şi are pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.


Ultimele stiri
Ucraina reia atacurile asupra rafinăriilor rusești după eșecul armistițiului energetic | AUDIO

Franța: Primăria Parisului investește 200 de milioane de euro în extinderea rețelei de piste pentru biciclete și siguranța…

Tulcea: Un nou mesaj Ro-Alert transmis joi dimineață populației din nordul județului privind o posibilă incursiune de drone

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Ce ne facem fără Bolojan dușman?

Operațiune de căutare și salvare în Marea Neagră, după izbucnirea unui incendiu pe o navă, la aproximativ 13…

Nicușor Dan, la summitul Consiliului European de la Bruxelles. România cere fonduri pentru apărarea Flancului estic | AUDIO

Navă petrolieră atacată azi-noapte de o dronă în apele teritoriale române, în apropiere de Sulina | AUDIO

Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează