Confidenţialitate


De ce au sunat bucureștenii la Serviciul de Ambulanță, în prima zi de Paște


De ce au sunat bucureștenii la Serviciul de Ambulanță, în prima zi de Paște

Ieri, în prima zi de Paşti, telefoanele au sunat mai des la serviciul de Ambulanţă din Capitală, ca de obicei într-o zi de sărbătoare. Numărul solicitărilor a crescut cu 24% faţă de aceeasi perioadă a anului trecut. Dintre cele peste o mie de apeluri  înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, aproape 800 au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben.

În cazul urgenţelor, cadrele medicale de la Ambulanţă au fost solicitate pentru victimele a două accidente rutiere.

De asemenea, Ambulanţa București a fost solicitată şi pentru 143 de pacienţi cu afecţiuni digestive, precum şi pentru cinci naşteri.

 

 9 spitale din București asigură asistența medicală de urgență cu ocazia Sărbătorilor Pascale

 

Cine are nevoie de asistență medicală poate solicita ajutor la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, la Universitar, “Sfântul Pantelimon” și la “Sfântul Ioan“.

Și Bagdasar-Arseni’, Spitalul de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, dar și spitalul de Oftalmologie găsim medicii și asistentele la lucru, în caz de nevoie, anunță Direcția de Sănătate Publică București.

Pentru copii, asistența medicală va fi asigurată de spitalele “Grigore Alexandrescu” și “Marie Curie”.

Solicitările populației vor fi preluate la numărul unic 112.

Și Direcția de Sănătate Publică a Capitalei va asigura un serviciu de gardă permanent în zilele de sărbătoare.

 


Ultimele stiri
Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere consecutive pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează