Confidenţialitate


Datele personale din pasapoartele liderilor Obama, Putin si Merkel au fost dezvaluite din greseala


Gafă de proporții a autorităților din Australia – datele personale din pașapoartele liderilor Barack Obama, Vladimir Putin sau Angela Merkel au fost dezvăluite din greșeală.

De vină pentru acest incident sunt angajații Departamentului de Imigrație din Australia.

Datele erau stocate din noiembrie 2014 – atunci când oficialii au participa la summitul G20.

Gafa aparține Departamentului de Imigrări care a trimis, din greșeală, un email către organizatorii Cupei Asiei la fotbal – competiție care a avut loc la începutul anului.

Informaţiile făcute publice sunt numele, data naşterii, titlul, poziţia, naţionalitatea, numărul paşaportului şi tipul de viză – date care aparțineau celor peste 30 de lideri internaţionali care au participat la summitul G20.

Printre ei se numără liderul american Barack Obama, cel rus Vladimir Putin, cancelarul Germaniei Angela Merkel dar și premierul Marii Britanii, David Cameron.

Autoritățile din Australia susțin că informaţiile nu au ajuns în public şi că acestea sunt limitate. În plus, cei care au primit e-mailul l-au şters permanent din sistemul lor.

Cu toate acestea, nu este clar dacă liderii internaţionali au fost informaţi că datele lor personale au ajuns la un destinatar neautorizat.

Acelaşi departament de imigraţii din Australia a fost cel responsabil pentru cea mai mare scurgere de date personale din istoria ţării, în februarie anul trecut, când datele personale ale peste 10.000 de deţinuţi au fost publicate din greşeală pe internet.


Ultimele stiri
Alexandra Zară despre relocarea pacienților de la Dumbrava: „Relocarea de urgență a fost decisă de organele competente.” „Dacă…

Franța: Le Pen poate candida la alegerile prezidențiale de anul viitor. Lidera extremei drepte a fost condamnată la…

Spitalul Județean Constanța confirmă că a trimis 15 pacienți la căminele din Dumbrava, în ultimii doi ani, în…

Studiu: peste 300.000 de vârstnici din oraşele României nu au mai ieşit din localităţile lor de peste cinci…

Ilie Bolojan propune organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Ce legi trebuie adoptate pentru a nu pierde banii…

România devine membru fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada. Mesajul președintelui Nicușor Dan

Summitul NATO. Trump se declară dezamăgit de membrii Alianței pentru că nu au fost alături de SUA în…

După 20 de ani, „Transfăgărășanul Vrancei” se deschide circulației. Tronsonul DN2L Soveja–Lepșa a fost distrus de inundațiile din…

Statul nu știe câți alegători români au murit în străinătate. Președintele AEP: „Este o temă de discuție pentru…

Angajații din Sănătate vor intra în grevă generală, nemulțumiți de legea salarizării. Vicepreședintele SANITAS: „Suntem în impas” |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează