Confidenţialitate


Date noi în cazul accidentului feroviar din Spania. Anchetatorii au găsit o uzură la îmbinarea dintre două secțiuni de șină | AUDIO


Șine de tren

Sursa foto: Shutterstock

Tragedia feroviară din Spania. Anchetatorii au găsit o îmbinare ruptă pe șine la locul accidentului, potrivit Reuters. Premierul spaniol – care a ajuns ieri la fața locului – a promis aflarea adevărului. Între timp, numărul deceselor a urcat la 40. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Experții care investighează cauza accidentului feroviar produs duminică seara în provincia sudică Cordoba, la aproximativ 360 km sud de capitala Madrid au descoperit o îmbinare ruptă pe șine, potrivit Reuters, care a citat o sursă apropiată anchetei.

Tehnicienii care au analizat șinele au observat o uzură la îmbinarea dintre două secțiuni de șină despre care au spus că arată că defectul exista de ceva vreme, a precizat aceeași sursă care a dorit să rămână anonimă.

Această îmbinare defectă ar fi esențială pentru identificarea cauzei precise a accidentului. Comisia Spaniolă de Investigare a Accidentelor Feroviare (CIAF), însărcinată cu ancheta generală privind cauzele dezastrului, nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Operatorul feroviar spaniol Adif și Ministerul Transporturilor nu au răspuns nici ele solicitărilor de comentarii, potrivit Reuters.

Premierul Pedro Sanchez a promis că adevărul va ieși la iveală

Premierul spaniol Pedro Sanchez, care a mers ieri la locul accidentului  a promis că se va afla adevărul asupra cauzelor acestui accident.

„Vom ajunge la adevăr, vom afla răspunsul și când acest răspuns va fi cunoscut cu transparență și claritate, îl vom aduce la cunoștința opiniei publice”, a transmis Pedro Sanchez.

Președintele companiei Renfe care opera al doilea tren deraiat, a declarat pentru postul de radio Cadena Ser că este prea devreme pentru a discuta cauza.

Totuși, accidentul s‑a produs în „condiții ciudate”, a spus el, adăugând că „eroarea umană este practic exclusă.”

Accidentul s-a produs după ce un tren privat care circula pe ruta Malaga-Madrid a deraiat și s-a ciocnit cu o altă garnitură a companiei de stat care venea, din sens opus pe linia învecinată.


Ultimele stiri
Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat

Covasna: Primarul din Sfântu Gheorghe cere FRF să impună sancțiuni după scandările xenofobe și antimaghiare de la meciul…

Dosarul exploziei de la Crevedia ajunge la judecată, după trei ani. Păgubiții cer daune de peste 50 de…

Luca Niculescu: „Ne dorim să existe un acord între partidele politice. Am vorbit şi cu domnul Pambuccian şi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează