Confidenţialitate


Data Brexitului a fost stabilită


Data Brexitului a fost stabilită

Marea Britanie varea să iasă  din Uniunea Europeană la 29 martie 2019, mai exact la ora 23:00.

Pentru a evita orice confuzie, Guvernul britanic vrea să fie scrisă data exactă, în proiectul de lege privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis va propune un amendament la proiectul de lege privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, în care va scrie data și ora ieșirii din UE.

Asta pentru ca oamenii să fie convinși că Brexit va avea loc și pentru a elimina orice confuzie sau preocupare cu privire la ceea ce înseamnă „ziua de ieşire din blocul comunitar”.

În decembrie va ajunge în parlament, legea care vizează transpunerea legislaţiei UE în legislaţia britanică, document  menit să evite problemele ce pot apărea din punct de vedere legislativ pentru companii sau orice britanic, în ziua în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar.

Premierul britanic, Theresa May, a avertizat parlamentarii să nu încerce să încetinească sau să oprească procesul de Brexit.

Britanicii sunt împărțiți în procent aproape egal în privința Brexit: în 25 iunie 2016, în cadrul unui referendum, 52% dintre britanici au zis că vor să iasă din UE.

Totuși, Scoția și Irlanda de Nord, țări care aparțin de Regatul Unit al Marii Britanii nu vor neapărat ieșirea din UE.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu