Confidenţialitate


Dancă: Concediul de creștere a copilului, prelungit pentru angajații din domeniile cu restricții | VIDEO


Dancă: Concediul de creștere a copilului, prelungit pentru angajații din domeniile cu restricții | VIDEO

Șeful Cancelariei prim-ministrului a anunțat, vineri, prelungirea concediului de creștere a copilului pentru angajații care actrivează în domenii unde continuă restricțiile pe perioada stării de alertă.

„A fost adoptată o OUG în domeniul protecției sociale. Aici, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a inițiat un act normativ care, pe de o parte, vine să reglementeze prelungirea unor facilități acordate persoanelor pe perioada stării de urgență și stării de alertă, iar pe de altă parte să permanentizeze o serie de proceduri instituire în această perioadă, măsuri de simplificare a modului de depunere a documentațiilor pentru diverse drepturi și beneficii sociale”, a spus Ionel Dancă.

Astfel, indemnizația pentru creșterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada primirii acestei indemnizații pe perioada stării de alertă, se prelungește până la 31 decembrie 2020. La fel se va întâmpla și în cazul stimulentului de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc săs se angajeze după încheierea acestei perioade.

„Potrivit acestor prevecderi, impactul acestor măsuri este de aproximativ de 13 milioane de lei, pentru două luni, în cazul indemnizației de creștere a copilului, de care vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane în situația în care această indemnizați, așa cum cunoașteți, este de 2.200 de lei. Pentru stimulentul de inserție, se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane și acest beneficiu se acordă în cuantum de 650 de lei, estimat pentru o perioadă de două luni”, a explicat Dancă.

Șeful Cancelariei a precizat că aceste măsuri de aplică pentru persoanele care actrivează în domenii unde continuă restricțiile pe perioada stării de alertă.


Ultimele stiri
Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești; au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion. Planul Roșu de Intervenție,…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…