Confidenţialitate


Dan Voiculescu, cea mai aspra pedeapsa a unui demnitar dupa 1989


Majoritatea condamnărilor în cazul unor foşti miniştri sau parlamentari au fost pronunţate în dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

‘

‘

Un alt fost senator condamnat la ani buni de închisoare este Cătălin Voicu. El a primit şapte ani pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri.

‘

Fostul ministru al Agriculturii a primit şi el tot şapte ani de închisoare dar pentru deturnare de fonduri.

‘

Un alt dosar important instrumentat de DNA este cel în care fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat la cinci ani pentru complicitate la abuz în serviciu.

‘

Câte cinci ani au primit şi foştii deputaţi Emilian Cutean, vinovat de fraudă şi Virgil Pop, condamnat pentru trafic de influenţă.

‘

Următorul infractor pedepsit cu închisoarea este fostul premier Adrian Năstase. El a primit 4 ani pentru şantaj şi luare de mită.

‘

Un alt fost ministru şi senator care se află la închisoare este George Copos, condamnat pentru evaziune fiscală.

‘

‘

Cea mai mare pedeapsă dispusă într-un dosar al DNA, 16 ani de închisoare, a fost primită de Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL ‘Henri Coandă’, acuzat de înşelăciune prin afaceri cu terenuri.


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează