Confidenţialitate


Dan Petrescu, la aniversare


Dan Petrescu, la aniversare

Născut la 22 decembrie 1967, la București, Daniel Vasile Petrescu este un îndrăgit fotbalist al “Generației de Aur”, actual antrenor.

În cariera de jucător, a evoluat pe postul de fundaș dreapta, debutând la Steaua.

În 1991, Dan Petrescu s-a transferat în Italia, la Foggia, echipă care tocmai promovase în Serie A. După trei sezoane petrecute în Peninsulă, în 1994 a ajuns în Anglia, la Sheffield Wednesday, remarcat grație evoluției sale la Mondialul din 1994.

Dan Petrescu a mai evoluat,  timp de cinci sezoane, la Chelsea Londra.

După retragerea din activitate, el a devenit antrenor, stând inițial pe banca tehnică a Sportului Studențesc.

Alături de Unirea Urziceni, Dan Petrecut a câștigat titlul de campion al României.

În prezent, este antenor al CFR Cluj.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează