Confidenţialitate


Dan Alexa la Tribuna 0 – AUDIO


Dan Alexa la Tribuna 0 – AUDIO

Invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia de luni seară în emisiunea Tribuna 0 a fost Dan Alexa, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti.

Dan Alexa, în vârstă de 36 de ani, este unul dintre cei mai tineri antrenori din fotbalul românesc.

Ca jucător, a evoluat la mai multe cluburi de renume din România, precum FC Politehnica Timișoara, Rapid București, FC Universitatea Craiova sau FC Dinamo București, alături de care a câștigat un titlu de campion al României și două Cupe ale României.

În străinătate, a jucat alături de echipa chineză Beijing Guoan. În 2006 s-a întors la Dinamo. Următorii ani, până în 2011, i-a petrecut la Poli Timişoara, unde a participat la peste 150 de meciuri, în toate competiţiile.

Ultima parte a carierei de fotbalist a desfăşurat-o în Cipru la Anorthosis Famagusta, până în 2014. Ca fotbalist a cucerit 3 trofee: Campionatul României cu Dinamo în 2004 şi tot cu Dinamo de două ori Cupa României, în 2003 şi 2004.

În martie 2014 a început cariera de antrenorat şi a pregătit echipa de fotbal Poli Timişoara, alături de care a promovat în Liga I.

Din august 2015 este antrenorul echipei FC Rapid.

https://soundcloud.com/europafmromania/dan-alexa-la-tribuna-0-21-martie-2016


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează