Confidenţialitate


Dâmbovița: Prefectul a cerut eliminarea coșurilor de mână în magazine


Dâmbovița: Prefectul a cerut eliminarea coșurilor de mână în magazine

Prefectul județului Dâmbovița a cerut eliminarea coșurilor de mână și utilizarea exclusivă a cărucioarelor în magazine.

Totodată, oficialul le-a cerut operatorilor economici să monitorizeze atent numărul de cumpărători care se pot afla simultan în incinta magazinului, să evite promoțiile și vânzările accelerate ale unor produse care ar putea genera un flux mare de cumpărători.

În plus, acesta le solicită magazinelor să mărească numărul de angajați, astfel încât să fie deschise un număr cât mai mare de case de marcat, pentru a nu se mai crea aglomerație.

Firmele au fost înștiințate că, în perioada următoare, vor fi intensificate controalele, iar dacă vor fi descoperite deficiențe, se va lua în calcul adoptarea în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a unor măsuri restrictive ce pot merge până la limitarea programului de funcționare între anumite intervale orare sau zile ale săptămânii.

În județul Dâmbovița gradul de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 2,94% și la 4,47‰ la nivelul municipiului Târgoviște.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează