Confidenţialitate


Dâmbovița: Medicii vor fi învățați cum să se poarte cu pacienții


Dâmbovița: Medicii vor fi învățați cum să se poarte cu pacienții

Spitalului Judeţean de Urgență din Târgovişte trimite cadrele medicale la cursuri pentru a le învață să se poarte mai bine cu pacienţii.

936 de asistenţi vor face cursuri de comunicare, pentru a îmbunătăţi relația cu pacienții şi cu însoțitorii acestora.

Cursurile au început în luna octombrie și vor continuă anul viitor.

Aceasta nevoie a apărut în urmă plângerilor venite din partea unor pacienţi care au fost puși în situații neplăcute, dar și a insoţitorilor care nu primeau informații medicale despre bolnavi.

Managerul spitalului spune că e o problema a întregului sistem de sănătate din România și o recunoaște și în unitatea pe care o conduce.

El susține că uneori comunicarea defectuoasă vine și din lipsa de personal medical și din lipsa infirmierului, dar consideră că asta nu poate fi o scuză permanentă.

Cursurie se desfășoară la Spitalului Judeţean de Urgență din Târgovişte și sunt ținute de psihologii instituției, astfel că nu reprezintă un cost suplimentar pentru spital.

Din Dâmbovița, corespondentul Europa FM, Mihaela Badea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…