Confidenţialitate


Daimler recheamă în service 3 milioane de vehicule Mercedes


Daimler recheamă în service 3 milioane de vehicule Mercedes

Compania germană Daimler va rechema în service 3 milioane vehicule diesel care încalcă standardele privind europene de poluare. Producătorul auto s-a aflat în centrul unui scandal al emisiilor de oxid de azot, care provoacă probleme respiratorii.

Săptămâna trecută, presa germană scria că Daimler ar fi vândut, timp de aproape un deceniu, vehicule Mercedes cu motoare pentru care testele de poluare au fost trucate, la fel cum a făcut compatriotul Volkswagen.

Ancheta autorităților este în desfășurare. S-au făcut mai multe percheziții, pe fondul suspiciunilor de fraudă şi publicitate mincinoasă.

Conducerea Daimler cooperează cu anchetatorii.

Rechemările voluntare în service vor fi gratuite pentru cele 3 milioane de mașini.

Mercedes-Benz a fost, anul trecut, cel mai mare producător de automobile de lux, depăşind BMW şi Audi.

După scandalul DieselGate, Volkswagen și-a recunoscut neregula, compania fiind obligată să plătească amenzi şi despăgubiri în valoare de peste 22 miliarde de euro.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…