Confidenţialitate


Dacian Cioloș: „Nu vă îngrijorați pentru cariera mea politică. Se pierd sute de vieți omenești în fiecare zi, avem alte motive de îngrijorare”


Dacian Cioloș: „Nu vă îngrijorați pentru cariera mea politică. Se pierd sute de vieți omenești în fiecare zi, avem alte motive de îngrijorare”

Dacian Cioloș a postat pe pagina lui de Facebook un mesaj pentru cei care i-au adresat întrebări începând de ieri, de la nominalizarea ca premier.

„Am primit sute de întrebări și mesaje legate de nominalizarea mea ca premier în acest moment de criză. Cei care mi-au scris sunt îngrijorați că am fost atrași într-o capcană politică sau că mi s-a oferit această soluție pentru a mi se închide oportunitatea unei candidaturi prezidențiale. Îmi doresc să lămuresc această situație, pentru a nu continua speculații sau îngrijorări care nu-și au rostul”, a scris Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș: „Suntem singurul partid care a prezentat o soluție politică la criza actuală”

„Din perspectivă politică, trebuie să înțelegeți că suntem al treilea partid ca număr de mandate parlamentare, dar singurul care a prezentat o soluție politică la criza actuală.

Nu suntem blocați în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani. Pur și simplu, am făcut ceea ce trebuie să facă un partid politic: să își asume o situație de criză și să răspundă pe măsura momentului în care ne găsim.

Ideea că se câștigă timp printr-o astfel de nominalizare este o greșeală profundă. Nu suntem într-o situație de calm și bunăstare socială în care să ne permitem să tărăgănăm decizii măsurând cu șublerul ce avantaje ne ies dacă speculăm momentul. Noi am ales să acționăm”, a mai scris Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș: „Suntem în plină pandemie și se pierd sute de vieți omenești în fiecare zi. Trebuie să ne îngrijorăm pentru adevăratele motive”

„Din perspectivă personală, cred că ar trebui să existe mai multă îngrijorare pentru cei bolnavi și care nu au loc în spitale sau de cum se vor plăti facturile în această iarnă.

Nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică sau pentru candidatura mea la președinție. Suntem în plină pandemie și se pierd sute de vieți omenești în fiecare zi, iar societatea noastră trebuie să iasă din fascinația jocului politic și să se îngrijoreze pentru adevăratele motive.
Principala greșeală a politicienilor este că au crezut mereu că totul este despre ei.

Guvernarea este despre cum se vor descurca românii în aceste luni dificile în care pandemia amenință pe fiecare dintre noi, iar facturile sunt o povară peste care unii dintre noi nu vor fi în stare să treacă”, a conchis Dacian Cioloș.

 


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează