Confidenţialitate


Dacă nu daţi muzica încet după ce vă sună poliţistul la uşă, riscaţi dosar penal


Dacă nu daţi muzica încet după ce vă sună poliţistul la uşă, riscaţi dosar penal

Poliţiştii vor să modifice legea pentru că a devenit clar pentru toată lumea că o simplă amendă nu rezolvă, întotdeauna, problemele.

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne: „Sunt situații de genul acesta când de cele mai multe ori un bloc întreg sună la 112. După ce pleacă polițistul petrecerea se reia, mai departe nu prea mai este nimic de făcut. Cred că ar putea să existe discuția în care ducem acest abuz în planul penal”.

Cu alte cuvinte, cei care nu se opresc din chefuit nici după ce sunt amendaţi riscă dosar penal.

La MAI au ajuns în ultima lună peste 200 de mesaje de la poliţiştii din ţară, care cer modificarea legii astfel încât să le fie mai uşor să gestioneze problemele din teren.

Agenţii vor însăprirea legii pentru cetăţenii fără respect. Mai precis, cine jigneşte sau îi arată semne obsecene unui poliţist să se aleagă cu dosar penal. Acum legislaţia prevede ca infracţiuni doar ameninţarea şi lovirea unui agent.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează