Curtea supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de președintele Donald Trump. Reacția liderului de la Casă Albă
Sursa foto: Shutterstock
Tarifele globale impuse de președintele american Donald Trump au fost anulate de Curtea supremă a Statelor Unite, anunță BBC. Este vorba despre taxele impuse asupra mărfurilor importate în Statele Unite, sub pretextul că acest lucru va stimula producția americană. Administrația Trump a invocat o lege din 1977 privind starea de urgență, care-i permitea să emită ordine ocolind Congresul. Acum, Curtea Supremă a Statelor Unite afirmă că Trump și-a depășit autoritatea când a impus tarife drastice prin intermediul unei legi rezervate pentru situații de urgență națională.
Curtea supremă a SUA a decis vineri că Donald Trump şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie impunând tarife asupra a numeroase produse care intră în SUA.
Potrivit deciziei luate vineri cu o majoritate de şase judecători la trei, preşedintele american nu poate să justifice aceste taxe vamale printr-o urgenţă economică. Această decizie priveşte taxele vamale prezentate drept „reciproce” de Donald Trump, dar nu şi cele aplicate unor sectoare de activitate speciale, precum cel al automobilelor, oţelului şi aluminiului.
Trump ar fi calificat decizia Curții Supreme privind tarifele drept „rușinoasă”
Potrivit CNN, Donald Trump ar fi declarat că decizia Curții Supreme este „rușinoasă” în cadrul unei întâlniri la Casa Albă cu guvernatorii statelor americane. El le-a mai spus celor prezenți că are un plan de rezervă.
Wall Street a reacționat însă rapid și pozitiv după ce Curtea Supremă a anulat tarifele impuse de Trump: toți indicii bursieri au crescut.
Taxele vamale anulate de Curtea supremă americană au fost anunţate în aprilie, prin prezentarea unui tabel reprezentând diferitele niveluri aplicate în funcţie de originea produselor. Donald Trump dorea să aducă resurse suplimentare statului federal pentru a compensa scăderile de impozite.
Ulterior, președintele american a revenit asupra unor tarife şi a adăugat excepţii pentru un anumit număr de produse, în special cele care nu pot fi fabricate sau cultivate în SUA.




