Confidenţialitate


Curtea Supremă a decis că DNA poate redeschide dosarul privatizării Tel Drum


Vânzarea fostei antreprize de stat din Teleorman s-a făcut sub semnătura actualului lider al PSD, în vremea în care era președinte al Consiliului Județean.

Clasat în 2013, dosarul privatizării Tel Drum reintră în anchetă.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au acceptat cererea de redeschidere a dosarului întrucât procurorii DNA susțin că au probe noi.

Dovezile ar fi apărut în timpul unei alte investigații care vizează fraudarea de fonduri europene prin ceea ce procurorii au numit un grup infracțional organizat.

În aceste condiții, revine în prim-plan subiectul vânzării Tel Drum, în urmă cu 15 ani, sub semnătura lui Liviu Dragnea, către unul dintre foștii săi colegi de liceu.

Marian Fișcuci cumpăra atunci compania Consiliului Județean Teleorman cu 8 miliarde de lei vechi, plătiţi în rate, deşi valoarea din contabilitate era de două ori și jumătate mai mare.

După privatizare, Tel Drum a trecut brusc de la o situație falimentară la profituri uriașe, din contractele cu statul.

Două licitații trucate atrag, în 2011, atenţia Comisiei Europene, iar după acest scandal acționarii Tel Drum trec în umbră, cu acțiuni la purtător.

Intrarea lui Liviu Dragnea în Guvern duce Tel Drum pe primul loc în rândul companiilor cliente ale banilor statului, cu contracte care depășeau, în 2014, 40 de milioane de euro.

După ancheta din 2017 a DNA, compania a cerut să intre în insolvență.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”