Confidenţialitate


Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești de a anula hotărârea CCR de pe 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale 


Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești de a anula hotărârea CCR de pe 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale 

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Deciziile luate de CCR sunt însă general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial și nu au cale de atac, conform Constituției României.

UPDATE 20:19. Recurs împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025.

Știre inițială

„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, potrivit minutei deciziei, citată de Agerpres.

Deciziile CCR sunt definitive, general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial şi nu au cale de atac

Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit articolului 147 din Constituţie, deciziile CCR sunt definitive, general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial şi nu au cale de atac.

Pe 6 decembrie 2024 Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale și tot atunci a anunțat că procesul electoral va fi reluat în integralitate. Decizia CCR a venit după ce la finalul lunii noiembrie fostul președinte Klaus Iohannis a desecretizat în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării mai multe documente de la instituții publice care arătau cum a fost finanțată campania electorală pe TikTok a fostului candidat la președinție, Călin Georgescu. Acestea au arătat, de asemenea, imixtiunea unui „actor statal” în campania lui Călin Georgescu.

De asemenea, Călin Georgescu a pierdut definitiv pe 17 ianuarie la Înalta Curte procesul în dosarul anulării alegerilor prezidențiale.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Donald Trump îi cere lui Putin să se oprească după atacul mortal de azi-noapte de la Kiev: „Hai să încheiem acordul de pace!” | AUDIO


Ultimele stiri
Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…