Confidenţialitate


Curtea de Apel din Atena a decis extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova


Curtea de Apel din Atena a decis extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova

Sursa foto: Shutterstock

Curtea de Apel din Atena a decis extrădarea fostului oligarh Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, potrivit Ziarului de Gardă. Decizia finală va fi însă luată de Ministerul Justiției al Greciei. În prezent, toate bunurile lui Plahotniuc rămân în Grecia.

Ședința privind extrădarea a avut loc în absența lui Plahotniuc, fiind reprezentat de avocații săi, printre care și Lucian Rogac din Republicii Moldova, și de reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova la Atena. Procuratura Generală a Republicii Moldova a precizat anterior că această etapă nu este finală, hotărârea definitivă aparținând Ministerului grec al Justiției.

Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost aduși pentru prima dată în fața instanței elene pe 25 iulie, fiind escortați de ofițeri înarmați și polițiști din cadrul Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate. Cei doi au cerut amânarea audierii pentru a-și pregăti apărarea.

Ulterior, pe 29 iulie, ședința a fost din nou amânată din motive procedurale, lipsa unui interpret judiciar. Deși pe acest cap de acuzare li s-a ridicat arestul preventiv, au rămas în penitenciarul Korydallos până la emiterea deciziei de extrădare.

Vladimir Plahotniuc, cercetat în Republica Moldova în cadrul mai multor dosare penale, și Constantin Țuțu fuseseră reținuți în Grecia pe 22 iulie, la aeroportul din Atena, în timp ce încercau să plece la Dubai cu acte false. La momentul reținerii, Plahotniuc avea asupra sa acte de călătorie bulgare, 2.670 de euro, un laptop, două telefoane mobile și mai multe suporturi digitale. De la Constantin Țuțu au fost confiscate 1.628 de euro, 401 dolari, acte de călătorie românești, un permis de ședere fals și alte documente.

Poliția elenă a confirmat că Plahotniuc figura în căutare internațională la cererea autorităților din Chișinău, iar Constantin Țuțu era căutat de Interpol la solicitarea Federației Ruse.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează