Confidenţialitate


Curtea de Apel București anulează restricțiile privind pelerinajele religioase prevăzute în deciziile CNSU


Curtea de Apel București anulează restricțiile privind pelerinajele religioase prevăzute în deciziile CNSU

Restricţiile impuse de hotărârea 47 din 2020 Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care interzic participarea la pelerinaje a credincioşilor din afara localităţilor, au fost anulate de Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia instanţei nu poate produce efecte, pentru că prevederea este inclusă şi într-o hotărâre de guvern, aflată în vigoare, care însă nu a fost atacată în instanţă.

Reclamaţia de la Curtea de Apel a fost făcută de o femeie din Bucureşti, născută la Iaşi, care s-a plâns instanţei că hotărârea CNSU îi încalcă dreptul la libertate religioasă, iar acest drept poate fi interzis doar prin lege.

Decizia Curţii de Apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.


Ultimele stiri
Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa

Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul…

Cum va contribui România la eforturile coaliției internaționale pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: „Am căpătat ceva experiență…

Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO