Confidenţialitate



Curtea Constituţională ar putea amâna pentru a cincea oară o decizie privind legea pensiilor magistraților | AUDIO


Curtea Constituţională ar putea amâna pentru a cincea oară o decizie privind legea pensiilor magistraților | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională ar urma să ia în discuţie, miercuri, sesizarea formulată de Instanța Supremă referitoare la legea pensiilor speciale ale magistraților. Însă o decizie ar putea fi amânată, după ce unul dintre judecători a intrat în concediu pentru zece zile. Cu doar o zi în urmă, Instanța Supremă a cerut CCR să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la legea pensiilor magistraților.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Judecătorul Gheorghe Stan este cel care a intrat în concediu paternal începând de luni, 9 februarie. Legea de funcționare a Curții Constituționale prevede că, „în cazul în care nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, pronunţarea asupra cauzei va fi amânată pentru o dată ulterioară”.

Ori la şedinţa CCR din 16 ianuarie, toţi cei nouă judecători au fost prezenţi. Atunci luarea unei decizii a fost amânată pentru a putea fi studiate mai multe documente, printre care şi o expertiză contabilă extra-judiciară depusă de Instanţa Supremă cu o zi înainte.

Anterior, două şedinţe nu s-au putut desfăşura deoarece patru dintre cei nouă judecători nu s-au prezentat. Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu şi Mihai Busuioc, propuşi de PSD la CCR, au invocat mai multe motive printre care faptul că au fost chemaţi la serviciu în zile nelucrătoare, iar şedinţele au fost programate prea repede.

Marți, Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a solicitat Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a analiza compatibilitatea deciziei privind pensiile speciale cu drepturile prevăzute în Uniunea Europeană.


Ultimele stiri
Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026