Confidenţialitate


Cupa României Schi Alpin Juniori, pe pârtia Sub Teleferic din Poiana Brașov


Cupa României Schi Alpin Juniori, pe pârtia Sub Teleferic din Poiana Brașov

În acest weekend are loc Cupa României Schi Alpin Juniori, pe pârtia Sub Teleferic din Poiana Brașov. Azi se desfășoară proba de slalom uriaș la orele 10.00 – 13.30 – 14.00.

”Cred că acest început va face ca proiectul pe care l-am stabilit împreună, «Performanţă în siguranţă» să crească noi sportivi care să devină valori naţionale şi internaţionale la competiţiile pe care ni le porpunem împreună pentru viitor.

Aici infrastructură avem, iar ceea ce ne propunem este lărgirea bazei de selecţie şi crearea unor grupe valoroase de copii pe care apoi să îi susţinem pentru a-i lansa în marea performanţă”, declară Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.

Cupa României Schi Alpin Juniori aduce la start 45 de sportivi de la cluburile de profil din toată ţara. În cadrul concursului vor fi două curse de slalom.


Ultimele stiri
Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează