Confidenţialitate


Cum se servește vodka? 5 moduri (P)


Cum se servește vodka? 5 moduri (P)

Deși vodka și-a câștigat de mult timp un loc în topul băuturilor preferate de români, putem spune parafrazând o zicală celebră că „mulți beau, puțini cunosc”. Am constatat aceasta cu ocazia incursiunilor făcute în ultima vreme prin baruri și pe la diferite petreceri, unde vodka nu lipsea de pe mese, dar le „trăgea obloanele” rapid multora care nu știau cum s-o bea.

Pentru că din aceste incursiuni trebuie să rezulte și ceva constructiv, ne-am decis să scriem acest articol în care vom ilustra câteva moduri de a servi vodka, astfel încât să te bucuri de toate calitățile ei și să nu pleci la culcare după primul pahar.

Rece, direct din congelator

Dacă te numeri printre cei care consideră vodka o băutură prea tare, acesta este un mod de servire care ți se potrivește. Poți păstra vodka la congelator fără teama că aceasta o să înghețe, datorită conținutului ridicat de alcool. Totuși, băutura va deveni mai vâscoasă, iar temperatura foarte scăzută îi va diminua aromele și tăria. Astfel, vodka devine mai ușor de băut și pentru cei care nu se dau în vând după băuturile tari, păstrând un gust plăcut.

Se recomandă însă moderație, pentru că vodka rece poate fi înșelătoare, iar alcoolul din compoziția ei acționează ca o bombă cu efect întârziat dacă vei consuma cantități mari.

La temperatura camerei

Există branduri de vodkă apreciate pentru aromele lor specifice, iar mulți sunt de părere pe bună dreptate că e păcat ca aceste arome să fie diminuate ținând băutura la congelator. În acest caz, este de preferat ca vodka să fie servită la temperatura camerei, pentru a te bucura pe deplin de toate calitățile sale.

Dacă îți place ca băutura să fie puțin mai rece, poți lăsa sticla în frigidere circa 30 45 de minute, până când vodka ajunge la o temperatură de 8-10 grade. În acest mod își păstrează aromele, iar gustul este mai răcoritor.

Cu gheață

Cei care apreciază vodka pentru tăria ei resping această variantă pe motiv că gheața diluează băutura pe măsură ce se topește în pahar. Pot avea dreptate, însă numai în cazul în care nu folosești niște cuburi de gheață potrivite.

Se recomandă folosirea unor cuburi de gheață mari, care se topesc mai greu, astfel că nu apucă să dilueze vodka înainte ca paharul să fie golit. Prin urmare, gheața doar va răci ușor vodka, menținându-i gustul, tăria și aromele.

În combinație cu alte băuturi

Dacă în zona nordică și est-europeană vodka se bea simplă, în alte regiuni este consumată mai mult sub formă de cocktail. Cel mai cunoscut cocktail cu vodkă este Bloody Mary, care presupune o combinație oarecum stranie de vodkă, suc de roșii, sos Tabasco, piper și alte ingrediente care țin mai degrabă de domeniul culinar.

Vodka merge combinată și cu suc de portocale, de mere verzi, de cireșe sau afine. De asemenea multe rețete de cocktailuri combină vodka cu diferite lichioruri cum ar fi cel de cafea, mentă sau portocale.

Trebuie menționat că și vodka simplă este de preferat să se bea cu un pahar de apă alături, pentru a evita deshidratarea provocată de alcool.

Niciodată pe stomacul gol

E total contraindicat să bei alcool pe stomacul gol, mai ales când e vorba de o băutură tare precum vodka. Dacă a trecut destul de mult timp de la masă, este recomandat ca vodka să fie servită de o gustare. Mâncărurile grase și cele sărate încetinesc absorbția alcoolului în sânge și de aceea sunt recomandate alături de un pahar de vodkă.

Dincolo de aceste sfaturi trebuie să primeze cumpătarea. În acest sens, ține cont că vodka nu se bea în cantități industriale și nici pahar după pahar. Pentru început, poți da pe gât două shoturi, însă după al doilea e bine să iei o pauză de cel puțin o jumătate de oră, în care să nu mai pui gura pe alcool. Te poți hidrata cu alte băuturi, iar la fiecare 30-40 de minute, mai merge câte un shot de vodkă.

Foto: pixabay.com


Ultimele stiri
Profesoară din Medgidia, plasată în arest la domiciliu după ce ar fi agresat un elev de 10 ani…

România, în top cinci state din UE cu cele mai lungi săptămâni de lucru | AUDIO

Două treimi din proiectele finanțate din bani europeni ale PMB vor fi dezangajate, spune Ciprian Ciucu: „Sunt efectiv…

Alexandru Nazare, după ce deficitul bugetar a scazut la 1,17% din PIB: validează ținta anuală. „Faptul că nu…

Ungaria: Parlamentul a votat împotriva retragerii țării din Curtea Penală Internațională | AUDIO

Medic din Vatra Dornei, arestat după ce s-ar fi drogat cu substanțe cu regim special, procurate din farmacia…

Piața Victoriei. Invitat este președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban

Republica Moldova și Ucraina ar putea adera mai rapid la UE, dar fără drept de veto temporar |…

Irina Schrotter, după Romanian Creative Week 2026: „Iașul ne-a reamintit și la această ediție a RCW că imaginația,…

Legea care interzice vânzarea acțiunilor deținute de stat la companiile naționale până în 2027 a fost adoptată de…