Confidenţialitate


Cum ne putem proteja de boli?


Cum ne putem proteja de boli?

 

Zi de zi ne îngrijorăm privind starea noastră de sănătate și încercăm să găsim soluții pentru a avea un stil de viață sănătos care să ne protejeze de numeroasele boli existente.

Deși suntem conștienți de riscurile la care ne supunem atunci când fumăm sau când mâncăm alimente de tip fast-food, uneori nu realizăm că avem și obiceiuri sănătoase.

Un studiu care s-a desfășurat pe parcursul a 20 de ani a concluzionat că riscul de deces prematur este mai mic pentru cei care sunt în relații foarte bune cu colegii de la locul de muncă.

De asemenea, mai mult trăiesc și cei care au bunici sau părinți sănătoși și care ajung la vârste înaintate fără mari probleme. Factorii genetici își spun cuvântul când vine vorba de o speranță de viață crescută.

Sigur că sportul nu ar trebui să lipsească de pe lista de activități zilnice. Dar foarte important este și spălatul pe dinți – și acesta nu trebuie omis. Igiena orală este esențială nu numai pentru sănătatea dinților, dar și pentru sănătatea inimii și a vaselor de sânge de la nivelul creierului. Și nu uitați de ața dentară – resturile alimentare care rămân în spațiile interdentare, chiar și după periaj, reprezintă adevărate probleme pentru sănătatea dinților noștri.

Dacă obișnuiți să beți ocazional un pahar de vin roșu veți fi mai protejați împotriva afecțiunilor asociate vârstei înaintate, spun specialiștii și studiile din domeniul medical. Și acest lucru se întâmplă datorită resveratrolului, un compus ce se găsește în vinul roșu cu proprietăți anti-îmbătrânire. Alte studii susțin efectele benefice asupra memoriei a consumului de 2-3 pahare de șampanie pe săptămână.

Tot memoria este protejată la persoanele care vorbesc fluent cel puțin două limbi.

Pe lista obiceiurilor sănătoase se află și activitatea sexuală regulată, care îmbunătățește sistemul imunitar și sporește numărul de anticorpi din organism.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)