Confidenţialitate


Cum au scăpat infractorii de pedepse din cauza Parlamentului. Laura Ștefan, Expert Forum: „Ține de noi să le cerem să adopte aceste măsuri esențiale”


Judecator cu balanta justitiei

Tot mai multe persoane scapă de dosarele penale ca urmare a prescrierii faptelor în urma aplicării unor decizii ale Curții Constituționale. Ultimii pe listă: un fost europarlamentar care și-a decontat ilegal deplasări de serviciu de 50 de mii de euro și o judecătoare care a luat mită de la interlopi prin intermediul unei ghicitoare. Alții însă au fost eliberați din închisoare, cum este și cazul fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu.

Totul a pornit de la o decizie a Curții Constituționale din aprilie 2018, care a declara neconstituțional articolul 155, Alin. 1 din Codul Penal privind întreruperea cursului prescripției.

Parlamentul trebuia să intervină atunci și să modifice legea, adică să prevadă clar care sunt actele procedurale ce întrerup cursul prescripției, a explicat la Europa FM, Laura Ștefan de la Expert Forum:

„Parlamentul nu a făcut nimic după decizia Curții Constituționale din 2018 și în 2022 Curtea se pronunță din nou asupra aceluiași aspect, fiind sesizată de mai multe instanțe din țară și constată că Art.155 Alin. 1 este neconstituțional. Aceeași abordare o are Înalta Curte, tot în 2022, asta înseamnă că pentru trecut nu se mai poate face nimic.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ce se mai poate face pe viitor?

„Este esențial ca aceste carențe legislative care au fost identificate de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție să fie rezolvate prin intermediul unui act normativ adoptat de Parlament să se prevadă clar care sunt acele acte procedurale care întrerup cursul prescripției ca măcar pentru viitor aceste situații să nu se mai repete.

-Această reținere, dacă putem spune așa, din partea Parlamentului, poate avea legătură și cu faptul că în dosare apar și numele unor parlamentari, de exemplu?

Sigur, dar mie îmi place să cred că nu toți parlamentarii se află în această situație. Garanții nu există că Parlamentul va face ceva mâine, dar cred că ține de fiecare dintre noi să le cerem să adopte aceste măsuri absolut esențiale.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Parlamentul nu a făcut la timpul potrivit modificările legislative, iar fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu a putut ieși din închisoare după doar un an și 10 luni. Primise o condamnare de 5 ani pentru că a luat mită 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-l numit Guvernator al Deltei Dunării pe Liviu Mihaiu.

Omul de afaceri Nelu Iordache, condamnat la instanța de fond la 12 ani de închisoare în dosarul delapidării companiiei Blue Air a scăpat de pedeapsă, tot ca urmare a prescrierii faptelor în urma deciziilor CCR.

Ultimii pe listă: judecătoarea Elena Burlan-Pușcaș, condamnată în primă instanță 3 ani și jumătate pentru că a luat peste 60.000 de euro mită de la interlopi prin intermediul unei ghicitoare și un fost europarlamentar, Petru-Constantin Luhan, acuzat că a decontat  pe bază de documente false cheltuieli de deplasare la Parlamentul European în valoare de 50.000 de euro.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: O judecătoare care lua mită de la interlopi prin intermediul unei vrăjitoare scapă de pedeapsă


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…