Confidenţialitate


Cum au ajuns doi ieșeni cu un canal de YouTube pornit într-un garaj să aibă peste 10.000.000 de abonați


Cum au ajuns doi ieșeni cu un canal de YouTube pornit într-un garaj să aibă peste 10.000.000 de abonați

Julia Nagy a căutat să afle cum a ajuns un canal românesc de YouTube să stabilească un record de abonați pentru Europa de Sud-Est și Centrală.

În 2014 apărea canalul LooLoo Kids – un canal gândit să popularizeze cântece educaționale pentru copii, sub forma animației 3D. Canalul are în prezent peste 13 milioane de abonați și mai mult de 5 miliarde de vizualizări. Cea mai mare parte a publicului vine din Statele Unite, cu aproximativ 700 milioane de vizualizări, urmat de Indonezia, India, Tailanda, Marea Britanie și Brazilia.

Părinții și cei mici probabil știu de acest canal. Partea faină este povestea celor care au avut ideea: un cuplu din Iași cu 3 copii care au avut o dorință: povești de calitate pentru copiii lor. Și au avut și un vis: să facă ceva extraordinar până la 35 de ani. Le-au ieșit ambele. Iar succesul lor a fost răsplătit cu acest premiu care certifică performanța românilor.

Acum, LooLoo Kids găzduiește 100 de cântece originale pentru copii, în total 230 de minute de animație 3D.

LooLoo Kids este primul canal de YouTube din România și regiunea Europei Centrale și de Sud-Est care primește distincția „butonul de diamant”, ceremonia pentru decernarea distincției având loc în această săptămână la București.

„Succesul și feedbackul nemaipomenit pe care l-am primit lansând TraLaLa ne-a încurajat să dezvoltăm LooLooKids, canalul nostru de edutainment în limba engleză. Butonul de diamant acordat acum de YouTube reprezintă o certificare a calității, o încurajare, dar și o mare responsabilitate pentru că lunar animațiile și muzica noastră distrează și educă peste 120 de milioane de copii din lumea întreagă. Copii pe care ni-i dorim mai fericiți!”, a mărturisit Alexandru Badan, CEO LooLoo Kids.

„YouTube oferă oricărui creator de conținut o cale către publicul global, iar LooLoo Kids este deja departe pe acest drum. Au devenit unul cele mai populare canale de YouTube pentru copii din lume, iar acum primesc cea mai importantă distincție din partea YouTube: butonul de diamant.

Ne bucurăm că un creator de conținut din România a reușit să depășească granițele și să ajungă la acest nivel.”, explică Elisabeta Moraru, Country Business Development Manager Google.

Cine se află în spatele canalului care a scris istorie pentru România pe YouTube

Compania care deține canalul LooLoo Kids este Mora TV, din Iași. Alături de LooLoo Kids, portofoliul Mora TV cuprinde TraLaLa, un canal cu 2 milioane de abonați destinat publicului din România, cu cântece și animații 3D pentru copii, și BoonBoon, cu desene animate dublate în limba română.

Mora TV a fost înființată în 2012 de doi ieșeni, Cristina și Alexandru Badan, și a început cu canalul de YouTube TraLaLa, cu scopul de a crea conținut original pentru copii.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează