Confidenţialitate



Cum arată Baza militară de la Deveselu – GALERIE FOTO


Cum arată Baza militară de la Deveselu – GALERIE FOTO

Anca Grădinaru, trimisul special Europa FM la Deveselu, surprinde în imagini atmosfera de la inaugurarea Scutului antirachetă de la Deveselu, dar mai ales modul în care arată baza militară.

Baza de la Deveselu
este în prezent una dintre cele mai moderne unităţi militare din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, fiind construită la începutul anilor ’50 cu sprijin sovietic şi devenind apoi o importanta bază de aviaţie militară, cu toate dotările necesare.

Baza de la Deveselu servea în anii ’80 atât pentru zboruri de noapte, cât şi pentru zboruri de zi, cu patru escadrile, operate de o sută de piloţi. Până în anii ’90, baza a mai funcţionat doar pentru apărare aeriană cu o singură unitate operată pe timp de noapte. După 2002, baza nu a mai fost operaţională.

Construcţia hangarului de la Deveselu a început în New Jersey şi a fost finalizată în România în 2014, iar instalarea a avut loc din septembrie 2014 până în martie 2015. Au fost livrate peste Ocean, în România, 156 de containere cu peste 900 de tone de oţel, conform lui Syring. Sistemul de la Deveselu a fost gata în august 2015, apoi a intrat în teste, fiind declarat operaţional în decembrie 2015.

Iniţial costul estimat al componentei terestre AEGIS de la Deveselu a fost de peste 500 de milioane de dolari. În 2013, Congresul SUA a alocat 265 de milioane de dolari acestui proiect dezvoltat de Agenţia de Apărare Antirachetă a SUA, iar în 2014 proiectul a primit de la bugetul SUA 80 de milioane de dolari.

România a investit 11,2 milioane de dolari în baza de la Deveselu, conform ministrului Apărării, Mihnea Motoc. Pentru anul fiscal 2015, Agenţia de Apărare Antirachetă a SUA a solicitat Congresului o finanţare de 123 de milioane de dolari pentru finalizarea componentei de la Deveselu şi pornirea lucrărilor din Polonia.

Astfel arată Centrul de comanda al bazei Deveselu
Centrul de comanda al bazei Deveselu

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni că România este un aliat de încredere al alianţei, iar “NATO se angajează solemn faţă de securitatea României”, precizând că scutul antirachetă de la Deveselul nu este îndreptat împotriva Rusiei.

Centrul de comanda al bazei Deveselu dintr-un alt unghi

Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la 4 februarie 2010.

Negocierea pentru scutul de la Deveselu au fost conduse de asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Controlul, Verificarea şi Conformitatea Armamentelor, Frank Rose, iar pentru partea română a negociat fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu.

Steagurile Romaniei si SUA la Centrul de comanda al bazei Deveselu

Construcţia hangarului de la Deveselu a început în New Jersey şi a fost finalizată în România în 2014, iar instalarea a avut loc din septembrie 2014 până în martie 2015.

Centrul NATO Deveselu

Militarii americani de la Deveselu au propriul magazin:

Magazinul militarilor de la Centrul de comanda al bazei Deveselu


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria