Confidenţialitate


Cum ar arăta Cabinetul României format din membrii trupei Holograf


Cum ar arăta Cabinetul României format din membrii trupei Holograf

Invitată la emisiunea Deşteptarea, la Europa FM, trupa Holograf a vorbit liber despre starea actuală a României şi despre cum ar arăta un Cabinet compus din membrii formaţiei.

În plin turneu naţional cu noul album ”Life Line”, băieţii de la Holograf călătoresc mult prin toată ţară, ceea ce le dă ocazia să vadă care este, de fapt, starea României.

”Noi tot mergând prin turnee acuma, chiar am avut o perioadă foarte plină, şi mă uitam aşa la starea României, e o ţară cârpită. Asta e cuvântul de bază.” a spus Dan Bittman.

”Izbucnirea asta a fost ca febra, nu ştiai exact de unde vine, dar îţi dai seama că ceva nu merge şi atunci e un semnal.”, a afirmat Mugurel Vrăbete, despre protestele din ultima perioadă.

“Hai, Dane, nu începeţi un partid? Sunteţi trei aici. Există alternative de succes în Vest pornite de artişti, oameni de TV, personaje publice”, a propus Vlad Petreanu.

“Ne-am gândit de multe ori. Eu tot ziceam, hai, candidăm? Da, ma, şi ce ne facem dacă câştigăm? Aici e, de fapt, problema.”, a răspuns amuzat Dan Bittman.

“Cred că aţi putea face, totuşi, un cabinet. Dan, prim ministru, că are cea mai mare experienţă. Îl ai pe Edi, care e cu bateria, deci la Interne ar fi numai bun. Pe Mugurel îl punem la Radiodifuziune.” le-a recomandat George Zafiu celor de la Holograf.

Următorul concert Holograf va avea loc în Bucureşti, la Sala Polivalentă, sâmbătă, pe 14 noiembrie, la ora 19:00.  Holograf a anunţat în timpul emisiunii că publicul va avea parte şi un invitat surpriză.


Ultimele stiri
Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

Consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu”. Dungaciu:…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…

Chiriile din România au crescut cu peste 41% în al doilea trimestru al anului, înregistrând cea mai mare…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează