Confidenţialitate


Cum a arătat pentru copii Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne – GALERIE FOTO


Cum a arătat pentru copii Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne – GALERIE FOTO

Joi, Ministerul Afacerilor Interne a organizat Ziua Porților Deschise pentru copii, oferindu-le acestora ocazia să exploreze echipamente de intervenție, mașini speciale MAI și să discute cu eroii din viața reală. În parcarea sediului M.A.I. din București au fost expuse, azi, autovehicule şi mijloace specifice de intervenţie ale poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi pompierilor, precum şi un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie.

Cei mici au fost aşteptaţi de către specialiştii criminalişti, câinii politişti, robotul pirotehnic, motocicliştii şi echipajele speciale ale Poliţiei Rutiere, luptătorii trupelor speciale și echipele de salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Tinerii interesaţi de o carieră într-una dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne au avut avea ocazia să cunoască oferta educaţională a unităţilor de învăţământ, iar studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au fost cei care au dat detalii celor care vor să urmeze o carieră de poliţist, jandarm, pompier sau arhivist.

Europa FM, partenerul oficial al evenimentului, a participat cu mascotele sale și le-a adus celor mici mai multe surprize pe parcursul acesei zile speciale. Fotograful Marius Mantea a surprins momentele de bucurie ale celor mici, în ajun de Ziua Copilului.


Ultimele stiri
Țările europene din Consiliul de Securitate al ONU cer Israelului să oprească extinderea coloniilor din Cisiordania

Primul os de dinozaur descoperit vreodată în Antarctica a stat uitat într-un sertar timp de 40 de ani…

Atac armat în orașul Stade din Germania: Șase oameni au murit. Doi suspecți au fost reținuți de polițiști

Obiectivele României la summitul NATO de la Ankara, discutate în ședința CSAT. Pe ordinea de zi a fost…

Președintele Israelului a lăudat România pentru lupta împotriva antisemitismului: „apreciez legislația voastră robustă” | AUDIO

Temperaturi record înregistrate astăzi în mai multe orașe din țară. În București au fost 44 de grade Celsius…

Dâmbovița: furtuni și vijelii puternice după valul de caniculă. În Târgoviște, o persoană a fost rănită de un…

Cu aceiași bani cumpărăm mai puțin decât acum un an. Cum a evoluat prețul alimentelor | AUDIO

Propunerea lui Kelemen Hunor pentru deblocarea crizei politice: guvern PSD-PNL-UDMR, acceptată de Grindeanu. Liderul UDMR le cere politicienilor…

Scumpirea carburanților începând cu 1 iulie. Parlamentul discută prelungirea plafonării. Ivan: a depus deja un amendament la comisiile…