Confidenţialitate


Cu pătura la cursuri din cauza frigului – așa învață elevii din Severin


Cu pătura la cursuri din cauza frigului – așa învață elevii din Severin

Frigul scurtează orele de curs la Drobeta Turnu Severin.

Consiliul de Administrație al Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu Severin a decis să reducă orele de curs cu 10 minute, după ce, din cauza frigului, elevii unei clase de a XII-a au venit la școală cu pături.

În Colegiul Traian din Drobeta Turnu Severin învață elevi de la clasa a V-a și până la clasa a XII-a.

Unitatea de învățământ are 36 de clase pe care nu le poate încălzi electric, întrucât nu are aviz de la Inspectoratului pentru Situații de Urgență în acest sens.

Astfel că elevii și profesorii așteaptă, ca de altfel tot orașul, ca Primăria să repună în funcțiune Termocentrala Halânga.

Între timp, Consiliul de Administrație al colegiului Traian a decis ca săptămâna viitoare cursurile să înceapă la ora 9 și să se desfășoare pe parcursul a  40 minute fiecare și nu 50 așa cum era până acum.

Și pauzele au fost scurtate cu 5 minute.

Aceasta după ce s-a constatat că în unele clase temperatura aerului este mai mică de 15 grade Celsius, iar elevii unei clase de XII-a au venit la școală cu pături, pentru a rezista în timpul orelor. O decizie privind prelungirea acestei măsuri va fi luată la sfârșitul săptămânii viitoare, dacă Primăria nu va reuși să furnizeze agent termic în oraș.


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…