Confidenţialitate


CSM, aviz favorabil grațierii


Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz favorabil proiectului de lege privind graţierea colectivă a unor pedepse, elaborat de Ministerul Justiţiei.

Există însă două obiecţii : și anume, durata pedepselor care ar urma să fie graţiate să scadă de la cinci la trei ani, respectiv ca printre beneficiari să fie şi minorii, condamnaţi în regim special.

Iniţial, documentul a fost criticat de Direcţia Legislaţie din CSM, el fiind ulterior modificat de Ministerul Justiţiei.

Fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache trimisese CSM spre avizare, pe 31 ianuarie, proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, motivând că penitenciarele din ţară sunt supraaglomerate.


Ultimele stiri
Muzica generată de AI, exclusă din topurile oficiale din Australia. Artiștii pot folosi inteligența artificială doar ca instrument…

Prim-ministrul danez, răspuns pentru un chirurg plastician care i-a propus o operație la nas: „Eu mă simt bine…

Cum se formează peșterile?

Audieri, azi, în Senat despre incidentele cu drone marine. MApN, MAI, SRI, ANR, invitate la discuții. Se caută…

Roger Federer revine la US Open. Fostul mare campion va juca într-un meci demonstrativ la New York |…

MApN, despre drona detectată la aproximativ patru kilometri est de Vâlcove: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul…

O a treia dronă legată de incidentul din aeroportul Leipzig/Halle, găsită de anchetatori. Aceștia au descoperit și o…

Furtuni severe în Letonia și Lituania: peste 200.000 de gospodării au rămas fără energie electrică | AUDIO

Regatul Unit şi Ucraina au încheiat un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă artificială pentru…

Craiova va avea o nouă centrală de cogenerare, menită să înlocuiască treptat producția bazată pe cărbune | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează