Confidenţialitate


Crucea Roșie Română asistă persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare


Crucea Roșie Română asistă persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare

Printr-un comunicat trimis Europa FM, Crucea Roșie Română anunță că asistă persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare cu produse alimentare de bază și pachete igienice, conform normelor și standardelor organizatiei în situații de urgență.

Un pachet cu alimente de bază cântărește 12 kg, are valoarea de 90 de lei și asigura necesarul de hrană pentru o familie formată din 3 persoane, pe o perioadă de 2 săptămâni. Pachetul cu produse de igienă are valoarea de 60 de lei și conține atât produse de igienă personală cât și produse pentru igienizarea locuințelor.

Pentru persoanele aflate în spații de carantina, Crucea Roșie Română pune la dispoziția personalului calificat al autorităților locale materiale de primă necesitate dislocate din depozitele pentru situații de urgență ale organizației: alimente greu perisabile, apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curățenie, materiale de informare etc.

Printr-un memorandum semnat cu Guvernul Românei, Crucea Roșie Română desfășoară o campanie națională de informare și conștientizare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus.

Numărul mare de voluntari și structura teritorială a Crucii Roșii Române permit accesul și desfășurarea campaniei prin distribuirea de materiale de informare la nivel național, atât în mediul urban cât și în rural. Până acum voluntarii Crucii Roșii Române au distribuit 10 000 de afișe și 150 000 de broșuri în instituții publice, spații cu aglomerări de persoane, puncte de frontieră etc. Campania de informare continuă în mediul online, precizează organizația în comunicatul trimis Europa FM.

Crucea Roșie Română
îndeamnă populația să respecte sfaturile medicale ale autorităților competente și face apel la calm și rațiune. ”Panica generează daune mai grave decât posibilitatea reală de contaminare a virusului, declanșând comportamente care se pot dovedi contraproductive celor din jurul nostru. Recomandăm populației să evite mijloacele de transport în comun aglomerate și, dacă e posibil, să lucreze de acasă”, transmit reprezentanții Crucea Roșie Română .


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează