Confidenţialitate


CRPE: Romania risca sa piarda finantarea europeana pentru programul ‘Cornul si laptele’


România riscă să nu mai primească fonduri europene pentru programul ‘Cornul și laptele’ – arată un raport al Centrului Român de Politici Europene.

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Agriculturii susține că nu există niciun pericol în acest sens și se gândesc chiar să diversifice produsele primite de elevi.

Raportul Centrului Român de Politici Europene arată că Guvernul trebuie să coreleze, în cel mult 2 luni și jumătate, programul național ‘Cornul și laptele’ cu prevederile europene.

În timp ce Uniunea Europeană vede programul ca pe unul pentru sănătatea elevilor şi bunăstarea viitorilor cetăţeni, în România acesta este catalogat drept un program social.

Acelaşi raport citat relevă că, din punct de vedere al sănătăţii, programul Cornul şi laptele răspunde nevoilor nutriţionale de bază ale copiilor.

Dacă programul nu este corelat, România riscă să piardă suma de 8 milioane de euro – pe care o decontează anual. Pe lângă acești bani, statul mai alocă peste 430 de milioane de lei pentru produsele de care beneficiază aproximativ 2 milioane de elevi.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Agriculturii arată că nu există niciun pericol ca România să piardă banii de la Uniunea Europeană.

În plus, instituţia are în plan să diversifice produsele primite de elevi și să le ofere, între altele, sana sau iaurturi cu fructe.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa