Confidenţialitate


Criza refugiaților: Război al declarațiilor între Zagreb și Budapesta


Criza refugiaților: Război al declarațiilor între Zagreb și Budapesta

Peste 20.000 de refugiați au intrat în Croația in ultimele ore. Intre timp, Ungaria a anuntat ca a finalizat construcţia gardului de sârmă ghimpată la graniţa cu Croaţia. La Bucuresti, Ministerul de Externe, ii sfatuieste pe romanii care vor sa mearga in Croatia sa citeasca alertele de calatorie, avand in vedere ca traficul turier si feroviar este afectat in anumite regiuni.

Refugiatii continua sa soseasca in Croatia, iar intre timp autoritarile de la Zagreb au pornit un adevarat razboi al declaratiilor, impotriva celor de la Budapesta. Astfel, premierul croat a declarat că ţara sa a forţat Ungaria să accepte refugiaţi, trimiţându-i la frontieră, şi va continua să facă acest lucru. “Croaţia nu va deveni centrul de refugiaţi al Europei”, a precizat premierul croat. De cealalta parte, Ungaria ameninta ca ar putea bloca aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen dacă nu reuşeşte să apere frontierele externe ale Uniunii Europene. Declaratia ii apartine unui consilier de rang înalt al premierului ungar Viktor Orban. “Dacă Croaţia ridică mâinile şi spune ‘Nu, nu vreau să apăr frontierele’, atunci Ungaria nu poate spune decât că nu este pregătită să adere la Schengen când va veni momentul unei decizii”, a declarat şeful Cabinetului politic al lui Orban.

Intre timp, Ungaria a finalizat construcţia unui gard de sârmă ghimpată pe un segment de 41 de kilometri al frontierei ungaro-croate, în încercarea de a opri valul de imigranţi.
In Croatia, imigrantii sosesc în continuare în zona localității Tovarnik, la granița cu Serbia, iar ministrul de interne croat a declarat ca acestia vor fi transportați cu autobuzele la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și cu Slovenia.

Ministerul de Externe de la Bucuresti informează cetăţenii români care călătoresc pe teritoriul Croației că autoritățile locale au luat măsuri de suspendare, pe o perioadă nedeterminată, a traficului feroviar pe relația Serbia-Croația. De asemenea, pot aparea probleme si în tranzitul rutier prin punctele de frontieră Croația-Slovenia de la Harmica și Bregana și Croația-Ungaria de la Gorican, Dubosevica si Baranjsko Petrovo Selo.

Sursa foto: www.aljazeera.com


Ultimele stiri
Directorul World Vision România, Mihaela Nabăr, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc…

Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…